full screen background image

Festivalul Rocanotherworld susține educația din zonele defavorizate

Din anul 2016 Rocanotherworld a fost mai mult decât un festival de muzică. An de an, fiecare ediție a încurajat comunitatea în conștientizarea problemelor societății și în implicarea civilă pentru un impact pozitiv acolo unde există neajunsuri. Cauzele susținute de Rocanotherworld au avut acțiuni constante și au construit o tradiție indispensabilă festivalului, iar la debutul acestei veri, echipa organizatoare a festivalului Rocanotherworld și-a îndreptat resursele către educația copiilor din zonele defavorizate. În urma acțiunilor repetate din comuna Lungani a județului Iași, atenția s-a îndreptat către reabilitarea și modernizarea școlii din satul Zmeu, din aceeași comună, prin echiparea cu materiale didactice a laboratoarelor și a sălilor de clasă, astfel încât copiii care frecventează cursurile să beneficieze de condiții optime de studiu. În școala din Zmeu învață 431 de copii din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial și instituția dispune de 13 săli în care se desfășoară cursurile. Nevoile școlii sunt multiple și se încearcă reducerea lor pas cu pas, cu ajutorul comunității strânse în jurul spiritului #BeForOthers al festivalului Rocanotherworld. Drept urmare, săptămâna trecută, cu sprijinul Ness Digital Engineering și Levi9 Technology Services, laboratorul de informatică al școliii a fost dotat cu 25 calculatoare, 15 laptopuri și 16 scaune de birou. „Educația este pilonul principal pe care se bazează societatea în evoluția ei. Fără resurse însă, este foarte dificil, astfel că ori de câte ori putem și avem ocazia să ne implicăm în astfel de proiecte, o facem cu toată încrederea că împreună vom reuși”, subliniează Giorgiana Dumitru, Executive Marketing la Ness Digital Engineering. „Educația mijlocită de tehnologie nu mai este un lux, ci o nevoie evidentă pentru a-ți putea trăi viața așa cum o vrei tu. Ne dorim ca ceea ce considerăm normal pentru noi să fie normal pentru toți”, a declarat Irina Melnic, Employer branding la Levi9. „În vederea reabilitării construcției, în decursul a trei luni, alături de o echipă de ingineri geodezi, arhitecți și proiectanți, am demarat documentarea și punerea în legalitate privind amenajarea unui grup sanitar funcțional precum și renovarea școlii. Așa cum era de așteptat, am parcurs o etapă costisitoare, de lungă durată, dar foarte importantă, astfel încât am avansat foarte mult într-un interval de timp scurt. Până în prezent am reușit să facem rost de certificatul de urbanism, iar specialiștii care s-au alăturat cauzei s-au deplasat în câteva rânduri în localitate pentru a face măsurătorile necesare planului topografic, care a fost mai apoi vizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În lucru este scenariul de incendiu ISU și urmează să primim dovada de luare în evidență a proiectului de arhitectură din partea Ordinului Arhitecților din România pentru depunerea avizelor necesare următorilor pași”, a precizat Patricia Butucel, directorul festivalului Rocanotherworld. Mai multe informații despre stadiul lucrărilor de la școala din satul Zmeu vor fi distribuite pe Facebook sau pe Instagram: @rocanotherworld.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments