full screen background image

AUDIO | Sezonul ciupercilor de pădure face victime. O întreagă familie din Iaşi a ajuns la spital

Vândute fără autorizaţie şi cumpărate de pe marginea drumului, ciupercile pot fi adevărate capcane. În municipiul Iaşi în fiecare an se înregistrează cazuri de persoane intoxicate cu ciuperci otrăvitoare, asta pentru că, deşi pieţele sunt pline de ciuperci vândute conform legii, încă se practică o comercializare ilegală, la colţ de stradă. La Iaşi, de exemplu, sezonul ciupercilor de toamnă a adus şi primele cazuri de intoxicaţii. Un caz aparte s-a înregistrat în localitatea ieşeană Păuşeşti, comuna Dumeşti. Echipajele medicale au intervenit de urgenţă pentru a transporta la spital membrii unei întregi familii care au mâncat ciuperci necomestibile. Toţi adulţii au fost externaţi la domiciliu, dar cei doi micuţi vor mai rămâne sub supraveghere la spital. Aceştia nu sunt în stare gravă şi nu au fost internaţi pe ATI, ci pe secţia de Toxicologie. „Am avut în satul Păuşeşti o familie: patru adulţi şi doi minori, de 2 şi 7 ani, intoxicaţi cu ciuperci. Au fost duşi toţi la spitalele «Spiridon» şi «Sf. Maria». Unul dintre adulţi a mers cu copiii la Pediatrie, la noi au fost internaţi trei adulţi, evaluaţi, trataţi, care au plecat la domiciliu”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD. O singură ciupercă otrăvitoare poate omorî o întreagă familie. Cu detalii vine medicul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi: Specialiştii insistă să procurăm ciupercile doar din locuri autorizate şi doar dacă sunt însoţite de certificate. Iar, dacă începem să ne simţim rău după ce am mâncat ciuperci, să ne adresăm de urgenţă medicilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments