full screen background image

Mai multe locuri de parcare de reședință din Iași, scoase la licitație

Municipalitatea ieșeană continuă activitatea de închiriere a locurilor de parcare de reședință. Astfel, joi, 2 septembrie, vor avea loc patru astfel de proceduri. Prima licitație va avea loc la ora 9.30 și vizează închirierea unui loc de parcare, cu nr. 3, situat în parcarea de reședință din strada Canta, nr. 23. Drept de participare la licitație au locatarii blocului 503. A doua licitație va avea loc la ora 10.00 și are ca scop închirierea unui loc de parcare, având nr. 5, situat în parcarea de reședință din strada Oancea, nr. 16. Drept de participare la licitație au locatarii blocurilor 353 și 354. A treia licitație se va desfășura la ora 10.30 și va viza închirierea a patru locuri de parcare, cu nr. 6 și 10-12, situate în parcarea de reședință din strada Sălciilor, nr. 15. Drept de participare la licitație au locatarii blocurilor 822, 823 și 824. Ultima licitație din ziua menționată va avea loc la ora 11.30 și va viza închirierea a șase locuri de parcare, cu nr. 4, 6, 9, 11, 12 ș 14, situate în parcarea de reședință din bulevardul Independenței, nr. 12. Drept de participare la licitație au locatarii blocurilor A4 și I1-I4. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași,  toate licitațiile se vor desfășura prin intermediul aplicației WhatsApp. Documentele solicitate se depun în format electronic (scanat), pe adresa de e-mail (exclusiv pentru primire documente licitații): licitatii.camera12@gmail.com. Data limita de depunere a dosarelor este 31 august, ora 13.00. Înscrierea se face pentru un loc de parcare / participant. Relații suplimentare privind procurarea documentației și condițiile de participare se pot obține de la Direcția Exploatare Patrimoniu, telefon 0232.264.246, interior 113, 114.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments