full screen background image

Dicument fals trimis în plic spre Anglia

Bărbatul cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat joi, în jurul orelor 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, la volanul unui autocar ce se deplasa spre Anglia. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, un plic ce conţinea un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, care avea imprimată fotografia unei tinere. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a primit plicul care conţinea permisul de conducere pentru a-l preda unui conaţional, la destinaţie, în Anglia. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments