Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi a anunţat că a început demersurile pentru extinderea zonelor tampon şi a zonelor destinate pacienţilor COVID-19 din unitatea medicală, din cauza numărului tot mai mare de persoane infectate cu noul coronavirus. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că a luat această măsură deoarece numărul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 care ajung în această unitate medicală este în creştere continuă. „Pentru a sprijini sistemul medical ieşean şi pentru a temporiza, fără a afecta actul medical, transformarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din nou în spital care îngrijeşte doar pacienţi COVID-19, conducerea spitalului împreună cu cadrele medicale depun eforturi deosebite astfel încât pacienţii din regiunea Moldovei să beneficieze de un act medical înalt calificat din punct de vedere al îngrijirii bolilor infecto-contagioase. Astfel, am început demersurile necesare demarării procedurii în care numărul de zone tampon şi zone destinate pacienţilor COVID-19 să fie mărit”, a explicat dr. Florin Roşu. Acesta a mai declarat că în prezent se înregistrează o adresabilitate mare din partea persoanelor suspectate de COVID-19, în prezent fiind internate 46 de persoane confirmate pozitiv, dintre care şase sunt în ATI iar alte patru au potenţial ridicat de admisie la terapie intensivă, dar sunt atent monitorizate.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Pregătiri pentru extinderea zonelor tampon şi zonelor destinate pacienţilor COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași
Pregătiri pentru extinderea zonelor tampon şi zonelor destinate pacienţilor COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași
aug. 17, 2021
TAGboli Covid19 destinate extinderea iaşi infecţioase pacienților pentru pregătiri spitalul tampon zonelor
Articolul anteriorAUDIO | Extinderea instalațiilor de la Secția de Boli Infecțioase s-a finalizat
Articolul următorIdentificarea percepțiilor privind importanța și necesitatea participării angajaților IMM-urilor la programe de formare continuă” – studiu de piață