Ioan Ianov este unul dintre junimiștii puțin cunoscuți, deși a făcut parte din grup de la începuturi. În Dicționarul „Junimei”, Iacob Negruzi face un portret laconic al poetului, subliniind caracterul susceptibil și, totodată, caustic al poetului:„Autor de cântece comice. Odinioară scrisese și alte poezii, chiar religioase, din care una vestită începea așa: «Cântă Vifleeme și tu Ierusalime…». Pe atunci Ianov ducea regulat o lumânare la Sf. Paraschiva. Dar de-atunci lucrurile s-au schimbat. Fiind foarte susceptibil, nu-i place critica deloc. Într-o sară mai ales se supărase mai-mai de-a binelea, căci unei poezii a sale i se contestase caracterul deodă. Altfel Ianov – numit și Ianovițchi, iubește grozav de mult anecdotele corosive”. Viitorul participant activ la luptele pentru Unirea Principatelor Române din 1859 a făcut studii juridice la Viena și la Paris. A avut diverse funcții: deputat, senator, primar adjunct al Iașului (când primar era junimistul Nicolae Gane), vicepreședinte al Senatului României. Apropiat al boierului filantrop Anastasie Bașotă, Ioan Ianov, alături de Vasile Pogor, a îndeplinit funcția de epitrop al Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla.În timpul studenției, a publicat texte în „Gazeta de Moldova”. A fost membru al Societății „Junimea” din anul 1865, făcând parte și din cercul „Convorbirilor literare”. S-a stins din viață pe 8 februarie 1903 la Iași. Bustul lui, executat de sculptorul Vasile Scutari în 1901, se găsește în parcul Teatrului Național din Iași. Autor de poezii sentimentale și patriotice, Ioan Ianov este caracterizat lapidar de G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: „Ioan Ianov (1836-1903) a fost popular o vreme pentru cântecele sale: Pareatcă sau asesorul Schivirnisală, Rugină Smichirescu alegător, Von Kalikenberg concesionar, EclisiarhulColivărescu, Advocatul Cârciocărescu, Stosachi, Moș Ion Zurba”. Dan Mănucă îi face un portret mai amplu în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900: „Între 1854 și 1862, scrie poezii sentimentale sau patriotice, distingându-se prin ușurința versificației, al cărei model este mai ales poezia populară. Tânăr și zdruncinat de moartea surorii sale, poetul vorbește de deșertăciunea lumii, amestecând termenii biblici cu cei mondeni și încercând să dea romanței un ton meditativ. La începutul deceniului al șaselea, abandonează acest gen de poezie, dedicându-se exclusiv «cântecelelor comice». Scrise sub formă de monolog, alternând proza cu versul, ele au drept model pe V. Alecsandri, urmat cu destulă fidelitate. Subiectele sunt extrase din viața societății românești dintre anii 1860-1880, ale cărei defecte le ridiculizează prin intermediul unor personaje caracteristice: micul funcționar, omul de afaceri, politicianul, țăranul. «Cânticelele comice» ale lui Ioan Ianov nu izvorăsc dintr-o concepție de viață suficient de conturată, deși cunosc reflexe ale ideologiei junimiste de pe platforma căreia au fost, în genere, scrise”. Iată câteva titluri de „cântecele”, în care „e evident modelul Alecsandri în caracterizarea personajelor prin nume” (Eugen Lungu, Poeți de pe vremea lui Eminescu): Pareatcă sau Asesorul Schiverniseală, Von Kalikenberg (Concesionar), Stosachi, Moș Ion Zurba, Nae Săcătureanu. Criticând tipuri umane și moravuri, Ioan Ianov este original mai mult la nivel prozodic decât imagistic. Inspirate din versurile populare, poeziile sale impresionează mai ales prin ritmul sacadat și repetițiile care reușesc să transmită stări. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” O SUTĂ DE LEI PE LUNĂ (fragment) De cu ziuă până-n sară Stăruind cu sărut mâni, Am ajuns și eu în țară Amploet de azi pe mâni. Fie ploaie, vreme bună, De la slujbă nu lipsesc C-am o sută lei pe lună Și cu ei în Iași trăiesc. Țin căsuță cu chirie Tocma-n fund la Păcurar, Dincolo de berărie Față-n față cu-n droșcar, Unde nemții se adună Și cu ei mă veselesc, C-am o sută lei pe lună Și cu ei în Iași trăiesc. /……………………../ Amoreze am vro două Una de alta nu știu, Sunt tânăr de modă nouă, Cred în cărți și în achiu, Soponele, unt de-alună, Nici la una nu lipsesc, C-am o sută lei pe lună Și cu ei în Iași trăiesc. Pentru șefi îmi dau silință Și pe-acasă de-i ascult Și nu ies din slujbuliță Fiind amploet de mult, Că sunt mulți ce-mpușcă-n lună Și de mine tot vorbesc: C-am o sută lei pe lună Și cu ei în Iași trăiesc. Dar nu-mi pasă, am protectori Două dame de onor, Care drese și-n corseturi Fac cu șefii mei ce vor. Din armonia cea bună Ce protectori, șefi unesc: Am o sută lei pe lună Și cu ei în Iași trăiesc.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Poeți contemporani cu Eminescu: Ioan Ianov și cântecelul comic
Articolul anteriorTrei elevi nemțeni au câștigat medalii de aur la Olimpiada de Astronomie și Astrofizică de la Suceava
Articolul următorSâmbătă, la Ipotești: SERI MELANCOLICE EMINESCIENE – singurul festival de muzică folk pentru copii
