full screen background image

E.ON a finalizat lucrările de înlocuire a sistemului de iluminat din Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti”, din Fundu Moldovei

În România aproape jumătate din clădirile unităților școlare necesită reabilitare, conform unui studiu realizat de România Eficientă cu date preluate din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (www.siiir.edu.ro). Deși nu este o analiză completă, subliniază totuși nevoia uriașă de reabilitare a școlilor din România, mai ales din perspectiva eficienței energetice. Având probleme care de cele mai multe ori țin de izolația termică a clădirilor, de sistemul de încălzire și de iluminat, o mare parte din energia consumată în școli este risipită, deși cheltuielile cu utilitățile cresc constant. În acest context, programul ”Energie în Școlile Copilăriei” , demarat încă din 2012, vine să răspundă acestei nevoi cu investiții în eficientizarea sistemului de iluminat din școli. E.ON Energie România a finalizat săptămâna aceasta lucrările la cea de-a treia școală cuprinsă anul acesta în programul „Energie în școlile copilăriei”, Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti”, din loc. Fundu Moldovei, jud. Suceava. Astfel, în toate cele aproximativ 15 clase ale școlii, la care se adaugă spațiile tehnice și cele comune, a fost înlocuit complet sistemul de iluminat, prin montarea de corpuri noi, având la bază tehnologia LED. Acestea aduc o economie semnificativă la consumul de electricitate pentru iluminat, ceea ce înseamnă și facturi mai mici la energia electrică. Mai mult, iluminatul cu tuburi LED are și o durată de viaţă mai lungă faţă de sistemele clasice, ceea ce fac ca această investiție să fie una sustenabilă în timp, reducând și costurile de mentenanță ale acestora. Tuburile LED ajung să aibe între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare. Dincolo de eficientizarea consumului de energie cu iluminatul, cei aproximativ 300 de elevi și cadrele didactice ale școlii se vor bucura de condiții de studiu mai bune, lumina dată de noul sistem fiind similară celei naturale în proporție de 98%. Lumina neutră stimulează activitatea mintală, crește atenția, concentrarea și relaxarea, conducând chiar și la o performanță școlară îmbunătățită. Conform unui studiu recent realizat de Institutul European pentru Performanța Clădirilor (BPIE), la fiecare 100 lucși cu care se îmbunătățește calitatea iluminatului din sălile de clasă, crește cu aproximativ 2.9% performanța educațională a elevilor. „Sunt convisă că prin înlocuirea sistemului de iluminat din clase va fi mult diminuată starea de oboseală sau somnolență indusă de o lumină deficitară. Această schimbare este benefică pentru noi toți și va determina o participare mai activă a copiilor la ore și, sperăm, rezultate mai bune la învățătură”, spune Elisabeta Zaișovschi, director al Școlii Gimnaziale “Dimitrie Gusti”. Până la începutul acestui an, E.ON a investit peste 3,5 milioane de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu şi eficientizarea consumului de energie în școli. Programul, demarat în 2012, a acoperit până în prezent 65 de unități școlare din 18 județe, având circa 41.000 de elevi și profesori drept beneficiari direcți. În total au fost montate 32.500 de corpuri de iluminat noi și 80.000 tuburi led. Notă pentru editor: Unităţile şcolare incluse în proiectul Energie în şcolile copilăriei 2021 sunt: • Școala Gimnazială Cârjoaia, jud. Iași • Școala Primară Țepoaia, Jud. Bacău • Școala Gimnazială Păstrăveni, Grădinița Păstrăveni, Școala Gimnazială nr. 1 Rădeni și Școala Primară nr. 2 Rădeni (arondate Școlii Păstrăveni), jud. Neamț • Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti”, jud. Suceava • Şcoala Gimnazială „Victor Jinga” Sighișoara, jud. Mureș • Școala Gimnazială Iernut, jud. Mureș • Școala Gimnazială Gheorghe Șincai Florești (include grădinița), jud Cluj • Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” Timișoara, jud. Timiș.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments