Prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării copiilor reprezintă priorități de acțiune pentru Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prezența polițiștilor în mijlocul copiilor devenind o tradiție. Vineri, 6 august, în intervalul orar 09.00 – 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au dăruit momente inedite copiilor din cadrul Școlii de vară organizată de Colegiul Național ,,Roman Vodă”. Printr-o serie de activități educative, polițiștii au urmărit informarea copiilor cu privire la potențialele pericole existente pe perioada vacanței de vară și furnizarea de soluții, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora, transmit reprezentanții IPJ Neamț. Onoraţi de prezenţa a peste 70 de copii, polițiștii le-au explicat tehnica de lucru folosită în activitate și le-au prezentat dotările de care aceștia dispun în executarea misiunilor. Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt IPJ Neamț, precizează că „punctul culminant al activităților a fost demonstrația de dresaj canin și intervenție realizată cu ajutorul lui Oscar, câine polițist în cadrul Serviciului Criminalistic, dar și de prindere şi imobilizare a infractorilor realizată de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a fost primită cu mult entuziasm de cei mici.” De asemenea, a putut fi admirată o expoziţie de arme și o autospecială a Biroului Rutier, context în care polițiștii rutieri le-au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic. Activitatea realizată în parteneriat cu Colegiul Național ,,Roman Vodă” s-a bucurat de un impact pozitiv în rândul copiilor, aceștia implicându-se în jocurile și activitățile interactive realizate.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorMDLPA: Plăți de peste 65 de milioane de lei pentru investiții prin PNDL
Articolul următorCompetiția de alergare montană Hit The Egg – Ouşoru Challenge, sâmbătă la Vatra Dornei