full screen background image

Femeie din Văculești, salvată din flăcări de pompieri

O femeie, în vârstă de 65 ani, a fost salvată în ultimul moment din casa cuprinsă de flăcări, de pompierii dorohoieni. Acesta locuiește singura, iar aseară, în momentul producerii incendiului, dormea. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat la pompieri după ajutor. Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi au ajuns, în cel mai scurt timp, la casa femeii din satul Saucenița, comuna Văculești, cu două autospeciale cu apă și spumă. Întrucât existau informații că proprietara ar fi în locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Ușa fiind închisă prin interior, au spart geamul acesteia și au îndepărtat zăvorul. Trei pompieri au intrat în casa plină de fum și au găsit-o pe femeie dormind. Aceasta a fost scoasă din locuință și preluată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanța care i-a acordat îngrijiri medicale întrucât a suferit un atac de panică. Ulterior, a fost transportată la spital pentru continuarea investigațiilor. Incendiul a fost stins în limitele găsite. A ars o parte din acoperișul casei. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Urmează ca organele abilitate să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments