În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri, în cursul zilei de ieri au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.000 de lei. Dintre acestea, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis. Precizăm faptul că pe Drumul European DE 58, pe un tronson de drum în curbă, cu marcaj continuu și vizibilitate redusă, au fost sancționate două persoane care comercializau produse alimentare pe marginea părții carosabile. În acest context, pentru a evita producerea de accidente rutiere, polițiștii recomandă conducătorilor auto să nu oprească pentru a cumpăra astfel de produse, atunci când nu pot face acest lucru în siguranță. (în curbă sau în locurile în care este interzisă depășirea).
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorFOTO | Ziua Imnului marcată și la Piatra Neamț
Articolul următor3.578 persoane angajate prin intermediul AJOFM BOTOȘANI in perioada ianuarie-iunie 2021