full screen background image

O nouă cursă externă, spre Manchester, de pe Aeroportul Suceava, începând cu 31 octombrie

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţă o nouă cursă externă de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Începând cu 31 octombrie 2021 va fi operat zborul Suceava-Manchester (Marea Britanie), cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, joi și duminică. Cursa low-cost va fi operată de către Compania aeriană Ryanair. În zilele de joi cursa va decola de la Manchester la ora 06:30 și va ateriza la Suceava la ora 11:45, apoi decolare de la Suceava la ora 12:10 cu aterizare la Manchester la ora 13:25. Pentru zborul de duminică, decolarea de la Manchester este la ora 07:00 cu aterizare la Suceava, la ora 12:15, urmând a decola de la Suceava la ora 12:40, cu aterizare la Manchester la ora 13:55. Compania Ryanair mai operează în prezent cinci destinații externe de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, respectiv Viena, Roma, Treviso, Milano și Rhodos. „Companii aeriene importante aleg să deschidă rute noi pe aeroportul sucevean ceea ce pentru noi este un indiciu important că serviciile oferite de Aeroport sunt la cele mai înalte standarde. În aceste condiții, sperăm că în timpul cel mai scurt vom putea reveni la numărul de pasageri la nivelul anterior izbucnirii pandemiei. Desigur este o veste bună pentru suceveni, inclusiv pentru cei din Diaspora dar și pentru oamenii de afaceri. Eforturile noastre de a deschide noi curse se materializează sistematic și sper ca în scurt timp, să putem veni cu alte vești la fel de bune, mă refer în primul rând la o serie de zboruri chiar mai lungi decât cele existente cum ar fi, de exemplu, Spania.”, a spus Flutur.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments