full screen background image

Va fi verificată starea tehnică a iazurilor de decantare din județul Suceava

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în județul Suceava, Prefectul județului Suceava, Iulian CIMPOEȘU, a dispus constituirea unei comisii interinstituționale, care să verifice starea tehnică a iazurilor de decantare din județ. Astăzi, la sediul Instituției Prefectului a fost convocată comisia, constituită din reprezentanți ai: Instituției Prefectului-județul Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”BUCOVINA” al județului Suceava, Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, Direcției Silvice Suceava, Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, SC CONVERSMIN SA București, punct de lucru Vatra Dornei, și primarul unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia se găsește obiectivul care face obiectul verificării. În urma discuțiilor purtate, comisia a stabilit modalitatea de lucru, în vederea verificării stabilității iazurilor de decantare, cât și identificarea impactului asupra mediului. În județul Suceava sunt următoarele iazuri de decantare, care vor fi verificate în perioada următoare: ”Ne dorim să identificăm problemele de la fiecare iaz de decantare din județul Suceava, să identificăm soluțiile tehnice pentru a fi remediate acestea și ulterior să facem demersuri pentru a asigura resursele financiare necesare finalizării lucrărilor de punere în siguranță, astfel încât să asigurăm un impact asupra mediului cât mai redus și siguranță pentru oamenii care trăiesc în comunitățile din aval de aceste iazuri de decantare”, a declarat Prefectul Județului Suceava, Iulian CIMPOEȘU.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments