Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoşani, în data de 14 august 2021, ediția a XII-a a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret Seri melancolice eminesciene, categoria „concurs individual”. Având drept scop sporirea numărului de activităţi destinate promovării operei eminesciene, inclusiv prin acțiuni bazate pe interdisciplinaritate, Festivalul promovează creația lirică eminesciană prin folosirea versurilor eminesciene drept text pentru melodiile prezentate în concurs şi spectacol. Totodată, Festivalul urmărește promovarea tinerilor/elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic şi a creaţiilor acestora, având ca specific muzica folk; atragerea unui număr cât mai mare de elevi şi tineri către acest gen muzical; promovarea imaginii Memorialului Ipoteşti. Festivalul va avea loc în două etape: I etapă – de concurs – online; II etapă – de premiere – cu prezență la Ipotești. Înscrierile pentru Festival, doar la secțiunea INDIVIDUAL, se fac până în data de 10 iulie 2021, pe bază de fişă de înscriere ce poate fi descărcată de pe site-ul: www.eminescuipotesti.ro. Fişele de înscriere vor fi expediate pe adresa: Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, 717253, jud. Botoşani sau pe adresa de e-mail: folkipotesti@gmail.com. Regulamentul Festivalului poate fi consultat la adresa: www.eminescuipotesti.ro. sursă foto: palatulcopiilorsibiu.ro
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Festivalul Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret, în luna august
Articolul anteriorNouă posturi vacante, la Complexul Muzeal Naţional Neamţ
Articolul următorCoronavirus Suceava: 15 cazuri în evoluție. 6 persoane internate în spitale