full screen background image

Ucraina şi SUA încep exerciţii militare în Marea Neagră, în pofida protestelor Rusiei

Ucraina şi SUA încep luni un exerciţiu implicând 30 de ţări în Marea Neagră şi în sudul Ucrainei, în pofida apelurilor Rusiei de a anula aceste manevre, relatează Reuters. Exerciţiul Sea Breeze 2021 intervine după o creştere a tensiunilor între NATO şi Moscova, care a declarat săptămâna trecută că a tras tiruri de avertisment şi a lansat bombe în calea distrugătorului britanic HMS Defender pentru a-l îndepărta din apele Mării Negre în largul Crimeii. Marea Britanie a respins versiunea incidentului prezentată de Moscova. Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi pretinde că este teritoriu rusesc, dar peninsula este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei. Ambasada Rusiei la Washington a cerut săptămâna trecută anularea exerciţiilor Sea Breeze, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că va reacţiona dacă va fi necesar pentru a proteja securitatea naţională a Rusiei. Sea Breeze 2021 este programat să dureze două săptămâni, implicând aproximativ 5.000 de militari NATO şi ai ţărilor aliate, precum şi circa 30 de nave şi 40 de avioane. Vor participa de asemenea distrugătorul cu rachete ghidate USS Ross şi trupe de infanterie marină americane. Ucraina afirmă că obiectivul principal este de a câştiga experienţă în acţiuni comune în cadrul unor operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii şi de securitate. Relaţiile între Kiev şi Moscova s-au deteriorat semnificativ după anexarea Crimeii de către Rusia, care acordă sprijin rebelilor separatişti în estul Ucrainei. Tensiunile au escaladat după ce Rusia a comasat în primăvară efective importante de trupe şi tehnică militară la frontiera cu Ucraina, dintre care o parte au rămas pe loc, deşi la 22 aprilie Moscova anunţase retragerea lor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments