O anchetă a fost declanşată la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, după incendiul izbucnit la etajul doi al unităţii spitaliceşti. 31 de persoane au fost evacuate, printre care 12 copii, 11 cadre medicale şi şapte aparţinători. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a făcut primele declaraţii în urma incidentului. „La Spitalul Sf. Maria nu s-au mai făcut investiţii de zeci de ani. Sunt nereguli, şi aici suntem ca la Leţcani, nu ştim pe unde este instalaţia electrică. Este nevoie urgentă de investiţii. Trebuie menţionat că facem eforturi pentru a ne conforma. Actul medical se desfăşoară acum normal, au fost igienizate spaţiile din proximitatea locului în care a avut loc incendiul. Etajul unde a avut loc incendiul nu a mai fost reabilitat de la înfiinţare, din 1970. Zona va intra în reabilitare după luna august. Vom reface planul de conformare împreună cu cei de la ISU, pentru că mai presus de orice trebuie să fie siguranţa pacienţilor. Cadrele medicale s-au mişcat excepţional de bine. Trebuie să avem spitale noi, trebuie să investim mai mult. Felicitări echipei medicale şi celor şapte colege minunate”, a spus Costel Alexe. Alina Belu, managerul spitalului, s-a declarat mulţumită de reacţia cadrelor medicale, în momentul izbucnirii incendiului. „Colegii au simţit fum, au evacuat pacienţii, s-a sunat la 112, a fost chemat electricianul, s-au întrerupt curentul electric, gazele medicinale. Asta spune protocolul, fetele asta ştiu să facă. Noi am făcut din ianuarie instruire cu cei de la ISU. A fost o mobilizare extraordinară şi le felicit”, a spus Alina Belu. Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iaşi se află în reabilitare de circa doi ani, dar lucrările nu au ajuns deocamdată şi la corpul de clădire în care a izbucnit incendiul. FOTO: Andrei Luca
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Anchetă la Spitalul pentru Copii. Costel Alexe: ”Nu știu nici pe unde este instalația electrică”
Anchetă la Spitalul pentru Copii. Costel Alexe: ”Nu știu nici pe unde este instalația electrică”
iun. 23, 2021
Articolul anteriorVIDEO | Invitat Patricia Butucel, directorul festivalului Rocanotherworld (23-27 iunie 2021)
Articolul următorVIDEO | Spitalul de Copii „Sf. Maria” și-a reluat activitatea complet