full screen background image

UMF Iaşi: Instanţa a respins definitiv o solicitare privind accesul studenţilor nevaccinaţi sau netestaţi la examene

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a câştigat definitiv procesul intentat de către Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, alături de cinci studente ale UMF. Conform unui comunicat al UMF Iaşi, aceştia au dat în judecată Medicina pentru a suspenda decizia care prevede că participarea la sesiunea de examene este condiţionată de prezentarea unui document. Asociaţia Liga Studenţilor din Universitatea Al. I. Cuza, alături de cinci studente ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, au acţionat în instanţă Universitatea pentru suspendarea Deciziei nr. 516/12.05.2021, care prevede că „pentru a putea participa la sesiunea de examene din perioada 29.05.2021 -19.06.2021, sesiunea ordinară nr.2, studenții vor prezenta, înainte de fiecare examen, unul dintre următoarele documente: – Certificatul de vaccinare anti-Covid, inclusiv cu prima doză; – Test RT-PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore; – Rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; – Adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS – CoV -2” Decizia a fost emisă pe considerente legate de necesitatea prevenirii răspândirii infecției cu SARS CoV-2, a protejării studenților, pacienților, cadrelor didactice și personalului medical din unitățile sanitare, în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României și în acord cu Legea Educației nr.1/2011, actualizată, respectiv art. 123, alin.1 și 2 (privind autonomia universitară), Carta Universității de Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Directiva Comisiei Europene 2005/36/CE, respectiv art. 21 și 24. De asemenea, conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a luat decizia de a efectua în mod gratuit testarea antigen rapid exudat naso-faringian, pentru studenții și angajații proprii (Decizia nr. 528/18.05.2021). Acțiunea în contencios administrativ privind suspendarea Deciziei nr. 516/12.05.2021 a fost respinsă inițial la Tribunalul Iaşi, însă sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Iaşi. Astăzi, 16 iunie 2021, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Iaşi, în sensul respingerii recursului şi menţinerii soluţiei iniţiale a Tribunalului Iaşi. Decizia este definitivă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments