În această după-amiază, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a trei avertizări nowcasting „Cod Portocaliu” de ploi torențiale, grindină de dimensiuni medii și vânt puternic. Primele efecte ale fenomenelor meteo prognozate au fost sesizate după ora 17.00. Astfel, până la ora 19.00, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat șapte apeluri din partea cetățenilor din Ștefănești, Botoșani, Zăicești, Trușești, Ripiceni, Dracșani și Săveni, care solicitau sprijin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. La Ștefănești, Trușești, Ripiceni, Dracșani și Săveni, pompierii voluntari și militari au intervenit pentru evacuarea apei din cinci curți, iar la Zăicești și Botoșani, s-a intervenit pentru degajarea unor copaci rupți de vânt, căzuți pe partea carosabilă. La Vorona și Dracșani, doi stâlpi electrici au luat foc. Pentru stingerea acestora au intervenit pompierii voluntari din cele două comune. Pe raza comunei Drăgușeni, în urma unei ploi torențiale, care a durat mai puțin de oră, mai multe gospodării au afectate și mai multe drumuri comunale și sătești avariate. Din informațiile furnizate de către autoritățile locale, șase gospodării au fost inundate. Apa a intrat și în două locuințe. Cele două familii, formate din patru adulți și cinci copii au fost evacuate de membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Acestea vor locui la rude. În Flondora, Loturi și Monoleasa, au fost avariate mai multe drumuri sătești, iar drumul național DN 29 a fost acoperit de aluviuni, stratul măsurând aproximativ 30 cm. Aceastea au fost înlăturate de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa. În Flondora, au fost inundate șase gospodării, însă apa s-a retras imediat. La această oră, autoritățile locale din Drăgușeni și Manoleasa, împreună cu primarii comunelor, sunt în teren pentru evaluarea pagubelor. Județul Botoşani rămâne sub atenționare de Cod Galben de ploi până maine seară, la ora 23.00. Totodată, hidrologii au instituit Cod Portocaliu de inundații până mâine, la ora 09.00, pe Prut, Miletin și Jijia. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO | Ploile au făcut prăpăd! Două familii au fost evacuate din locuințele inundate
FOTO | Ploile au făcut prăpăd! Două familii au fost evacuate din locuințele inundate
iun. 15, 2021
Articolul anteriorFOTO | VIDEO | Ploile au făcut prăpăd! Două familii au fost evacuate din locuințele inundate
Articolul următorDespre dragostea de folclor cu Eugenia Nicolae