O altercaţie pentru un loc de parcare în centrul Iaşului a dus la moartea unui om. Joi seară, 10 iunie, un ieşean în vârstă de 65 de ani s-a stins din viaţă după o altercaţie cu un cetăţean arab. Conflictul a pornit de la un loc de parcare şi a avut loc lângă sediul Stării Civile din Iaşi. Iniţial, poliţiştii ar fi ajuns primii la locul faptei, însă, agresorul a devenit extrem de violent şi a fost necesară intervenţia echipelor de mascaţi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (S.A.S). Din păcate, în ciudat eforturilor echipei medicale de pe autospeciala Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), pentru bărbatul în vârstă de 65 de ani nu s-a mai putut face nimic. „La faţa locului a fost şi un echipaj de la SAS care l-a arestat pe cetăţeanul arab. Victima a rămas decedată la locul solicitării, în prezenţa Poliţiei. Nu prezenta plăgi”, a transmis joi seară, 10 iunie, medic Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt UPU SMURD Iaşi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Tragedie în centrul Iașului. Un bărbat a murit în urma unui conflict pentru un loc de parcare
Tragedie în centrul Iașului. Un bărbat a murit în urma unui conflict pentru un loc de parcare
iun. 11, 2021
Articolul anteriorDeputat PSD Dan Șlincu: „Donarea de sânge face diferența dintre viață și moarte! Fiecare dintre noi avem puterea și datoria să ne ajutăm semenii!”
Articolul următorFOTO | A început asfaltarea DJ 293 Coțușca – Ghireni