Biblioteca Universității Ștefan cel Mare Suceava organizează joi de la ora 11, în sala de lectură din corpul E, manifestarea „Omul și cartea”. Invitat special este prof.univ.dr. ION HORIA BÎRLEANU, fost decan al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, cercetător, scriitor și publicist. În vârstă de 76 de ani, el a obţinut titlul de doctor în filologie, fiind și lector asociat al Universităţii ieşene, susţinând diverse activităţi didactice, inclusiv cursuri de Dialectologia limbii române şi Terminologia creştină de origine latină din limba română. Remarcabilă în activitatea de antrenare a tinerilor în cercetarea ştiinţifică este preocuparea continuă pentru cercetarea fundamentală şi pentru realizarea unor monografii ale arealului lingvistic bucovinean şi nu numai. Sub îndrumarea sa, 23 de absolvenţi ai mai multor universităţi din România şi din Ucraina au devenit doctori în filologie. În prezent, profesorul ION HORIA BÎRLEANU îndrumă 6 doctoranzi, aflaţi în diferite stadii de cercetare.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorNoaptea Muzeelor la Palatul Roznovanu din Iași
Articolul următor253 firme au fost dizolvate în primele 4 luni ale anului, în județul Neamț