Lucrările de modernizare pe drumul național DN 29D, Botoșani – Ștefănești se desfășoară conform graficului. Constructorul a realizat deja drumurile tehnologice din zona viaductelor, podurilor și podețelor, a debitat marginile părții carosabile și a îndepărtat vegetația în vederea execuției casetelor de supralărgire și s-a aprovizionat cu materiale de granulare în organizarea de șantier din kilometrul 18. Proiectul prevede modernizarea a 42,7 kilometri de șosea iar valoarea lucrărilor autorizate este de 208,4 milioane de lei fără TVA. Modernizarea va schimba radical aspectul șoselei. Astfel, potrivit reprezentanților DRDP Iași, șoseaua va cuprinde cinci poduri noi, alte trei poduri existente urmând să fie reabilitate. Pe unele tronsoane traseul drumului va fi modificat, iar pentru sectoarele cu teren instabil s-a prevăzut execuția a trei viaducte.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorManifestare dedicată Zilei Eroilor, la Biblioteca ”Mihai Eminescu” Botoșani
Articolul următorPensie sau salariu? Guvernul decide miercuri