Timp de trei zile, în perioada 4-6 iunie, Rădăuțiul a fost capitala skandenbergului național, găzduind cea de a cincisprezecea ediție a Campionatelor Naționale de Skandenberg-Armwrestling. Douăzeci și trei de cluburi din țară, dar și concurenți veniți din diaspora, au răspuns prezent la cea mai mare și mai reușită competiție de skandenberg din România. În prima zi a avut loc o conferință de presă a organizatorilor, urmată de cântarul oficial al concurenților. Peste 350 de sportivi s-au înscris la brațul stâng și 410 concurenți au fost la brațul drept (un adevărat record de participare). Sportivii clubului „Bucovina Skandenberg” din Rădăuți au avut o comportare meritorie obținând un număr de 12 medalii, din care trei din aur, șase de argint și trei de bronz ceea ce le-a adus locul nouă în clasamentul pe cluburi, un loc foarte bun având în vedere faptul că au fost foarte mulți sportivi de valoare. Pe primul loc în clasamentul pe cluburi au fost sportivii argeșeni de la „Amberder” Poiana Lacului, conduși de Viorel Dobrin (dublu câștigător la categoria sa), pe locul doi au fost maramureșenii de la „Unirea” Șișești, conduși de legendarul Olimpiu Făt, iar pe trei au fost cei de la „Edy Gym” din Luduș, cu arhicunoscutul Dănuț Borbil în echipă. Printre protagoniști s-au numărat și trei sportivi de la clubul local „Bucovina Skandenberg” Rădăuți. Este vorba de Marius Jurovschi, care a ieșit campion național la categoria 110 kilograme – seniori brațul stâng-și, de asemenea, a obținut și argintul la Open brațul stâng, printre invinșii săi de la open numărându-se și Ion Oncescu, cel mai titrat luptător de skandenberg din România, Theodor Andronachi, care s-a impus la 80 de kilograme – juniori, brațul drept și de Andreea Anichiti, campioană la tineret, brațul drept. Celelalte medalii obținute de sportivii clubului rădăuțean au fost aduse de către următorii sportivi: Marian Burlă și Ionuț Breabăn cu câte două medalii de argint fiecare la juniori, Ionuț Gavril medalie de argint la tinereret, Vasile Burlă bronz la juniori, Constantin Norocel bronz la tinereret și Ștefan Carcea cu medalie de bronz la tineret. Medaliile de aur la Open, cele care au fost cele mai valoroase ca premiu, câte 5.000 de lei pentru fiecare braț, au fost obținute de către Ștefan Tamaș la brațul stâng și Ion Oncescu la brațul drept. Evenimentul a fost organizat de Asociația Română de Skandenberg ”Braț de Fier” și Federația Română de Skandenberg – Armwrestling, în parteneriat cu Primăria Municipiului Rădăuți și Clubul Sportiv ”Bucovina Skandenberg”, reprezentat de multiplul campion Andrei Chipreanov, cu spijinul sponsorului principal Sergiu Spița, cel care a fost artizanul principal al reușitei competiției și a surprizelor pregătite concurenților și spectatorilor. Printre invitații speciali ai evenimentului s-au numărat americanul John Brzenk, considerat cel mai mare armwrestler din istorie, Mircea Simionescu Simicel, secretarul general al Federației Mondiale de Armwrestling, Andrei Chipreanov, gazda competiției, Radu Valahu, cel care a întreținut atmosfera, și primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin. De asemenea, îndrăgita solistă Sofia Vicoveanca a susținut un recital tuturor celor prezenți în Parcarea Centrală din Rădăuți, locul unde s-a desfășurat acest mare eveniment sportiv. Cvintuplul campion mondial Ion Oncescu, Dănuț Borbil, Olimpiu Făt, Ștefan Tamaș, Andrei Chiprianov, Viorel Dobrin sau Ciprian Tapaszto au fost printre numele sonore care au urcat în weekendul trecut pe scena din centrul Rădăuțiului. Organizatorii au acordat premii în valoare totală de 15.000 de euro primelor trei clasați la cele nouă categorii de concurs.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Campionatele Naționale de Skandenberg-Armwrestling de la Rădăuţi şi-au desemnat câştigătorii
Campionatele Naționale de Skandenberg-Armwrestling de la Rădăuţi şi-au desemnat câştigătorii
iun. 09, 2021
Articolul anteriorIncendiu casă în comuna Dămuc
Articolul următorZiua Eroilor va fi organizată joi la Piatra Neamț