full screen background image

Pelerinaj la Iași pentru 36 de copii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și sub îndrumarea părintelui protosinghel Iustin Tănase, consilier al Sectorului Social-Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, 36 de copii din cele cinci protopopiate ale eparhiei au vizitat pentru prima oară capitala Moldovei. Cu prilejul zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copiilor, Sectorul Social-Filantropic în colaborare cu Fundația Umanitară ,,Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie” din Rădăuți, a organizat un pelerinaj în orașul Iași pentru 36 de copii din clasele V-VIII proveniți din familii defavorizate și cu o situație materială, socială și financiară precară, dar care au obținut medii peste 9 în primul semestru al anului școlar în curs. Pelerinajul a debutat cu închinarea la Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și cu participarea la procesiunea de scoatere a Sfintelor Moaște în baldachinul din incinta Mănăstirii. Înainte de a pleca, copiii s-au bucurat de întâlnirea cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a binecuvântat plecarea la drum. În Iași, cei 36 de beneficiari însoțiți de diaconul Andrei Mocanu, coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic și de voluntarii din ASCOR Suceava, au vizitat Catedrala Mitropolitană din Iași, unde au avut bucuria de a se închina la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Iosif cel Milostiv, iar în timpul vizitei la Mănăstirea ,,Sfinții Trei Ierarhi” s-au închinat la Moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Pelerinajul a continuat cu vizitarea celor patru muzee din incinta Palatului Culturii din Iași unde copiii s-au bucurat de numeroasele exponate ce provin din satele bucovinene. În jurul prânzului copiii s-au destins, plimbându-se și bucurându-se de atmosfera din Pallas Mall, locul unde au luat și masa de prânz. În continuarea zilei, beneficiarii pelerinajului au vizitat și Mănăstirea Vlădiceni. Pelerinajul s-a încheiat cu o plimbare relaxantă în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași urmată de îndulcirea copiilor cu cele mai delicioase gogoși. Cheltuielile aferente acestui pelerinaj (transport, mic dejun, prânz, gustare, intrările la obiectivele turistice) au fost acoperite de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Articolul este preluat de pe www.arhiepiscopiasucevei.ro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments