O studentă de 19 ani din Suceava a fost salvată în ultimă clipă de medicii neurochirurgi din Iaşi. Tânăra a ajuns în comă în spital, având de o tumoră extrem de rară. Medicii nu i-au dat prea multe şanse. La finalul lunii aprilie, Maria Marici, în vârstă de 19 ani, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, a fost operată de urgenţă pe creier de o tumoră extrem de rară, o tumoră de gradul III la nivelul trunchiului cerebral, aflată între creier şi măduvă. Atunci a fost transferată cu ajutorul elicopterului SMURD, având nevoie urgentă de operaţie. Echipa medicală condusă de către Doctor în Neurochirurgie, Şef Lucrări, dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi a reuşit să o readucă la viaţă pe Maria, iar astăzi tânăra a revenit la condiţii de normalitate, participând chiar şi la cursurile Facultăţii de Stomatologie din Iaşi. Medicii spun că recuperarea Mariei este o adevărată minune. „Maria este dovada vie a faptului că minunile există. În momentul în care s-a adresat spitalului nostru, în urmă cu aproximativ o lună de zile, şi a fost operată în urgenţă, echipa medicală nu i-a dat foarte multe şanse. Am intervenit chirurgical, pentru că era singura ei şansă să trăiască. Astăzi este pe picioarele ei, şi când spun pe picioarele ei, o spun la modul propriu“, a precizat dr. Lucian Eva, managerul unităţii medicale. Acum Maria urmează online cursurile Facultăţii de Stomatologie, iar medicii se aşteaptă ca în perioada următoare să se recupereze sută la sută, ceea ce ar fi încununarea performanţei medicale. „Vreau să îi mulţumesc domnului doctor Lucian EVA pentru că m-a operat şi mi-a salvat viaţa şi o să îi fiu recunoscătoare pentru totdeauna. Cu ajutorul domnului doctor şi al echipei sale m-am trezit chiar foarte repede. Nu se aşteptau să mă trezesc aşa de repede, dar m-am trezit în trei zile şi totul a fost bine. Recuperarea merge foarte bine. În spital sunt condiţii foarte bune, foarte curat, totul aranjat, nu am ce să reproşez nimănui. Transmit tuturor pacienţilor să aibă încredere, să vină aici în spital pentru că doctorii şi tot personalul se comportă foarte frumos”, a declarat Maria Marici, tânăra pacientă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași O tânără în vârstă de 19 ani și-a revenit miraculos din comă. Medic: „Este dovada vie a faptului că minunile există”
O tânără în vârstă de 19 ani și-a revenit miraculos din comă. Medic: „Este dovada vie a faptului că minunile există”
iun. 03, 2021
Articolul anteriorCentru de vaccinare anti COVID-19, la Aeroportul din Iași. Se administrează ser Johnson&Johnson
Articolul următor"Față în Față" cu Bogdan Roşcăneanu, antrenor de atletism și profesor la CSȘ Rădăuţi