Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.338 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.041.256 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 196 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 3 noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în judeţul Suceava, numărul total ajungând la 24.162. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este sub 0,5 în toate judeţele şi în Capitală. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 69 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 30.499 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.06.2021 (10:00) – 03.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 84 de decese (42 bărbaţi şi 42 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Timiş, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. 68 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 4 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 12 din noiembrie 2020, 12 din decembrie 2020, 9 din ianuarie 2021, 15 din februarie 2021, 1 din martie 2021, 15 din aprilie 2021, în judeţele Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre cele 84 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 9 la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 78 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.929. Dintre acestea, 365 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.945.521 de teste RT-PCR şi 1.190.914 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.627 de teste RT-PCR (11.460 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.167 la cerere) şi 11.148 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 4.884 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.376 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 27.003 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 34 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 558 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.028 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 2 iunie, 667 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 141.700 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.544 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 191 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava 3 noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 24.162
3 noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 24.162
iun. 03, 2021
Articolul anteriorUn nou maraton de vaccinare la UMF Iași. Peste 5.000 de persoane sunt așteptate la rapel
Articolul următorOFICIAL | Nunțile și botezurile se pot ține până la 2 noaptea. Anunțul premierului Florin Cîțu