Judeţul Botoşani este penultimul la nivel naţional în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală anti-COVID-19, cu un procent de 15,8% din populaţia eligibilă imunizată până în prezent. Interesul este unul destul de scăzut. Inclusiv în rândul autorităților. Trei dintre cei mai importanţi oameni din administraţia judeţului Botoşani încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. Iată explicațiile: Prefectul Dan Nechifor a declarat că suferă de unele afecţiuni medicale . Preşedintele CJ spune că nu s-a imunizat până în prezent pentru că şi-a dorit să acorde prioritate la vaccinare unor categorii vulnerabile de populaţie. Doina Federovici a anunțat, însă, că se va imuniza în cadrul maratonului organizat în weekend la muzeu. Mai vehement, primarul Cosmin Andrei a declarat că se va vaccina atunci când Guvernul va anunţa că persoanele imunizate nu vor mai fi obligate să poarte mască. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care cei trei, împreună cu directorul DSP, au anunțat că organizează noi acțiuni de vaccinare a populației. Directorul DSP, dr. Monica Adăscăliței, a fost primul botoșănean care s-a vaccinat împotriva Covid-19.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani AUDIO | De ce nu s-au vaccinat până acum cei mai importanți oameni din administrația județului
AUDIO | De ce nu s-au vaccinat până acum cei mai importanți oameni din administrația județului
mai 26, 2021
Articolul anteriorCei mai implicați medici de familie în campania de vaccinare
Articolul următorAmbasadorul Franței la București, Laurence Auer, va inaugura vineri Alianța Franceză din Suceava