full screen background image

FOTO | Seminar organizat de Camera de Comerț, pe tema combaterii pandemiei

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani a organizat, vineri 14 mai 2021, un seminar de informare a operatorilor economici privind normele impuse pentru combaterea pandemiei COVID 19 precum şi campania de vaccinare desfăşurată la nivel judeţean. La întâlnire au participat Prefectul Judeţului Botoşani, Dan Nechifor, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, dr Monica Delia Adăscăliţei şi epidemiologul şef al instituţiei, dr Irina Alecu. Mediul de afaceri a fost reprezentat de agenţi economici din mai multe ramuri de activitate precum HORECA, construcţii, comerţ, agricultură, servicii, sănătate, IT, transport de persoane şi industria textilă. Autorităţile şi-au manifestat deschiderea şi sprijinul către agenţii economici pentru a colabora în vederea facilitării angajaţilor din mediul privat la vaccinare. O parte dintre reprezentanţii operatorilor economici au efectuat  solicitări în vederea asigurării logisticii şi personalului de specialitate pentru efectuarea vaccinării la sediul firmelor. În cazul microîntreprinderilor, s-a solicitat asocierea lor în vederea cumulării unui număr mai mare de angajaţi în vederea operaţionalizării unor centre mobile de vaccinare. O altă opţiune a agenţilor economici este deplasarea angajaţilor, în mod organizat, la centrele de vaccinare de tip drive thru.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments