full screen background image

CNSC a respins contestația depusă la licitația pentru lotul 2 din Drumul Strategic

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea depusă de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc – Hydrostroy AD, referitoare la câștigătorul licitației pentru lucrările de modernizare a Lotului 2 din Drumul Strategic, pe motiv că a fost depusă tardiv. „Este o veste foarte bună pe care am primit-o la acest sfârșit de săptămână de la Consiliul Național pentru Soluționare a Contestațiilor. Sperăm ca piedicile pe care le-am întâmpinat în cadrul acestui proiect care contribuie major la dezvoltarea județului să se fi terminat odată cu pronunțarea instanței Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru că nu mai avem nicio zi de pierdut”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Lotul 2 din Drumul Strategic, în lungime de 51,194 kilometri și format din tronsonul Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282), a fost adjudecat de asocierea Cornell’s Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom. Valoarea licitată este de 208.355.380,47 lei cu TVA. Reamintim că pe 12 mai, Consiliul Județean a predat către constructori loturile 1 și 3 din cadrul Drumului Strategic, demarând astfel lucrările care vor trebui finalizate în 24 de luni. Lotul 1 din Drumul Strategic, în lungime de aproximativ 30 kilometri, este format din două tronsoane Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași, respectiv Dângeni – Mihălășeni. Lucrările de modernizare se ridică la 112,4 milioane de lei, inclusiv TVA, și vor fi efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest. Lotul 3, în lungime de aproximativ 26 de kilometri, pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni, va fi modernizat de asocierea formată din Frasinul și Dimex 2000 Company. Valoarea lucrărilor contractate este de 103 milioane, inclusiv TVA. Valoarea totală a proiectului, care include și celelalte cheltuieli – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei. Din această sumă, contribuția CJ este o treime, mai exact 158 milioane lei.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments