Botoșănenii vor circula pe drum asfaltat între comunele Dimăcheni și Corlăteni. Constructorul care a câștigat lucrarea de modernizare a drumului județean 292A a început să toarne primul strat de asfalt pe sectorul de drum care leagă cele două comune. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta, vicepreședintele CJ, și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, au inspectat lucrările pe care le execută constructorul pe cei 2,5 kilometri. „ Am ținut să verific ritmul lucrărilor pe acest sector de drum, pentru că și locuitorii de aici au nevoie de drumuri bune. De luni, se toarnă primul strat de asfalt, iar mâine va fi finalizată această etapă de modernizare pe întregul sector de drum. Constructorul a promis că până la sfârșitul lunii se va turna și cel de al doilea strat de asfalt, pentru ca apoi să se lucreze la șanțuri, rigole și podețe, urmând ca întreaga lucrare să fie finalizată în această vară. Valoarea investiției este de peste 7,13 milioane de lei, din care peste 2,73 milioane lei sunt asigurate din bugetul Consiliului Județean. Obiectivul nostru este să aducem cât mai multe drumuri județene de la stadiul de piatră la asfalt”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani. Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, cel care coordonează activitatea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, s-a arătat mulțumit de ritmul și calitatea lucrărilor și le-a transmis reprezentanților constructorilor că va monitoriza proiectul până la finalul lui. „Vrem drumuri de calitate. Deși acest proiect de modernizare a întâmpinat multe obstacole în procesul de licitație pentru atribuirea contractului, s-a ajuns în momentul în care putem spune că se lucrează din plin și bine. Este un proiect mult așteptat de către locuitorii celor două comune și sper ca implementarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltare a zonei”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean. Modernizarea drumului DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, presupune lucrări la structura căii de rulare, care va fi lărgită, modernizarea unui pod care trece peste Jijia, a unui podeț, precum și turnarea a trei straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface și rigolele. Valoarea totală a investiției se ridică la 7.134.656,53 lei, aproximativ 60% fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar restul din bugetul județean.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorIncendiu la o fânărie în comuna Războieni
Articolul următorLucian Trufin: “USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol”