full screen background image

Guvernul va prelungi luni starea de alertă pentru 30 de zile, începând cu 13 mai

Guvernul va prelungi printr-o hotărâre, în şedinţa de luni care are loc la ora 16.30, starea de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai, pentru o perioadă de 30 de zile. Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că va fi prelungită starea de alertă şi vor fi scoase restricţii pentru schi, întrucât ele nu mai au sens în această perioadă. „Da, prelungim starea de alertă. Sunt unele măsuri care nu îşi mai au sensul. De exemplu, în ceea ce priveşte staţiunile montane cu schiul, vom scoate acele restricţii pentru schi, de exemplu. Aveam nişte restricţii pe care le-am introdus acum două luni de zile, acelea nu vor mai exista că nu au sens în acest moment”, a explicat şeful Guvernului. Executivul mai are pe ordinea de zi a reuniunii de luni şi un proiect de hotărâre privind eliberarea lui Viorel Raşcovici din funcţia de subprefect al judeţului Alba.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments