Diplome, materiale informative și spațiu expozițional sunt premiile cu care prefectul Dan Nechifor se pregătește să recompenseze elevii și cadrele didactice ce nu au lăsat să treacă neobservată Ziua Europei. Sărbătorirea marii familii europene din care și România face parte de mai bine de 14 ani, se resimte din cauza restricțiilor pandemice, Instituția Prefectului nemaiavând posibilitatea să organizeze evenimentele anuale patronate de Oda Bucuriei. Mult îndrăgitul fragment al simfoniei a IX-a a lui Beethoven, alături de celebra Declarație a lui Schuman vor trebui să aștepte încă un an pentru a fi ascultate, cântate și lecturate de către micii cetățeni europeni din Botoșani, așa cum se întâmpla în fiecare an, în Sala Iorga a prefecturii. O întreagă serie de evenimente derulate în instituțiile de învățământ în această perioadă arată că Ziua Europei rămâne, însă, o sărbătoare și că prefectul Dan Nechifor are pe cine premia. Câteva zeci de activități au fost centralizate cu ajutorul inspectorilor școlari Irina Telișcă și Rodica Mighiu, unitățile școlare cele mai pro-europene dovedindu-se a fi în Municipiul Botoșani Liceul cu Program Sportiv, Școala Gimnazială Nr. 10, Școala Gimnazială Nr. 13, în timp ce din Românești s-a remarcat Școala Gimnazială Nr. 1, din Trușești – Liceul “Demostene Botez”, iar din Dorohoi – Colegiul Naţional “Grigore Ghica”. Dascălii coordonatori ai evenimentelor sunt Carmen Ciobanu, Elena Condurache, Nechifor Cristina, Constantinescu Irina, Anișoara Radu, Apope Carmen, Archip Ada-Irina, Zală Gina-Florentina, Creţu Irina, Filip Mihaela, Ţicalo Mihaela și Zaharia Garofiţa, câteva dintre titlurile proiectelor fiind ”IngenEUs: jocul invenţiilor din UE”, ”A taste of Europe”, ”Europa văzută cu ochi de adolescent”, ”La mulţi ani, Europa!”, ”Obiective turistice în Europa”, ”Les langues en Europe”, ”Europa, îmi ești dragă!”, ”Ziua Europei si Ziua e-twinning 2021”, ”Statele membre ale UE”. Cele mai multe dintre activități s-au desfășurat on-line în această perioadă, dar profesorii au încercat și activitățile în aer liber. Desenele pe asfalt, modelajul, concursurile de fotografie, realizarea unor filmulețe despre Europa și despre ce înseamnă să rămâi un european activ chiar și în pandemie sunt câteva dintre acestea. Pentru toți cei implicați în sărbătoarea europeană prefectul va trimite diplome și materiale promoționale despre UE, puse la dispoziție prin bunăvoința lui Radu Căjvăneanu și Asocieției Europe – Direct, iar elevii participanți la concursul de fotografie ”Hoinari prin Europa”, organizat de Liceul cu Program Sportiv vor avea și spațiu expozițional în Palatul Administrativ. (https://www.facebook.com/lpsbt.epas/posts/508829533479901) ”M-am bucurat să aud că Ziua Europei poate fi și chiar este sărbătorită în condiții de pandemie și de școală on-line. Iată că acum se deschid școlile și fizic și sperăm ca elevii noștri să poată învăța astfel până la sfârșitul anului școlar. Îi felicit pe toți cei care au ținut să facă educație cât mai eficient posibil în această perioadă. Și nu le-a fost ușor, din păcate.”, este declarația prefectului Dan Nechifor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorKlaus Iohannis, de Ziua Europei: „Provocările prin care trecem împreună reconfirmă relevanța proiectului european”
Articolul următorAUDIO | Conducerea Sindicatului IMPACT reconfirmată pentru următorii 5 ani