Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, în această noapte, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în satul Mihoveni, comuna Șcheia. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei, în hol și într-o cameră de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o magazie de materiale. După localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în interiorul casei, unde au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Au ars acoperișul casei, holul și camera de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jarul provenit de la o țigară (fumatul în locuri nepermise). „Incendiul, anunţat prin 112 la ora 23:39, a fost lichidat la ora 1:05, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și magazia de materiale.”, a precizat purtătoru de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin GĂLEATĂ.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Un bărbat din Mihoveni a murit, după ce casa i-a luat foc din cauza jarului provenit de la o țigară
Un bărbat din Mihoveni a murit, după ce casa i-a luat foc din cauza jarului provenit de la o țigară
apr. 30, 2021
Articolul anteriorSute de pompieri vor fi la datorie de Paște
Articolul următorIertare de... sărbătoare