full screen background image

Ministrul Sănătăţii: Legat de numărul de paturi din ATI, situaţia este mai bună decât în săptămânile trecute

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat luni că situaţia în privinţa paturilor de ATI pentru bolnavii COVID-19 este mai bună decât în săptămânile trecute, în prezent fiind la nivel naţional 247 asemenea paturi neocupate, din care 55 sunt în Bucureşti. “Numărul de infectări raportat zilnic respectă realitatea şi îl verificăm împreună cu numărul de paturi, din mai multe surse. De exemplu, pentru numărul de paturi am solicitat informaţiile, raportările, ieri de la ora 17 şi ele au fost concordante. Cele două surse de informaţii au fost Centrul de Comandă de la Ministerul Sănătăţii şi CCNCI, cel care ajută la transferul pacienţilor între unităţile sanitare. Legat de numărul de paturi din ATI, într-adevăr situaţia este mai bună decât în săptămânile trecute, în momentul acesta avem la nivel naţional 247 de paturi de ATI neocupate, conform raportărilor de la ora 17, de ieri, iar la nivelul Bucureştiului avem 55 de paturi libere”, a declarat Ioana Mihăilă, luni, într-o conferinţă de presă. Ea a menţionat că pe lângă cele 247 de paturi de ATI pentru adulţi mai sunt libere 32 pentru copii, dintre care 10 sunt în Bucureşti.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments