full screen background image

Coaliția de guvernare în criză după revocarea lui Voiculescu. USR PLUS cere demiterea premierului Cîțu

Liderul PLUS Dacian Cioloș anunță că Florin Cîțu nu mai are susținerea USR -PLUS pentru a conduce Guvernul României. USR -PLUS cere schimbarea lui Cîțu din funcția de premier, după ce acesta l-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. „În Coaliție, am luat până acum decizii împreună, iar acest lucru a făcut-o funcțională. Din păcate, nu același lucru s-a întâmplat azi, când premierul Cîțu a decis să ia unilateral o decizie fără o consultare prealabilă cu noi, cei care i-am fost parteneri și l-am susținut pentru a conduce guvernul Coaliției. Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie imatură, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional, o echipă pentru reformarea României. Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru. Încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține. Florin Cîțu a făcut astăzi jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună. Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme. Am cerut de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu.”  a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de socializare.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments