Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat vineri, la Ploieşti, că social-democraţii vor ataca în contencios-administrativ hotărârea care conţine măsura „aberantă” referitoare la închiderea magazinelor la ora 18,00. „PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată. (…) Este în lucru, cred că au şi depus-o sau se va depune foarte repede”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres. Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus. „Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (…) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași PSD va acţiona în contencios-administrativ decizia privind închiderea magazinelor la ora 18.00
PSD va acţiona în contencios-administrativ decizia privind închiderea magazinelor la ora 18.00
apr. 02, 2021
Articolul anteriorPrimarul Sucevei s-a întâlnit cu președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu
Articolul următorCampanie de curățenie și igienizare pe străzile orașului Piatra Neamț