full screen background image

Bustul lui Octavian Goga, ridicat la Iași

Joi, 1 Aprilie 2021, se împlinesc 140 de ani de la nașterea marelui român Octavian Goga. Cu această ocazie, de la ora 12:00 se va inaugura un bust al poetului, ce va fi amplasat în Copou, la intersecția dintre bulevardul Carol I și str. Gheorghe Asachi. Este primul monument de for public din municipiul Iași dedicat acestei personalități a istoriei noastre. Bustul lui Octavian Goga, realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighișoara, a fost achiziționat de Ateneul Național din Iași anul acesta și recondiționat de artistul plastic Ciprian Stratulat. Totodată, va fi dezvelită și o placă informativă la casa în care a locuit Octavian Goga în perioada Primului Război Mondial, ce se află în str. Gheorghe Asachi, nr. 9. Din cauza restricțiilor ce privesc manifestările publice, ceremonia va avea un caracter restrâns, doar în prezența primarului Municipiului Iași, domnul Mihai Chirica și a managerului Ateneului Național din Iași, domnul Andrei Apreotesei, celelalte instituții publice administrative, culturale sau educaționale invitate și doritoare vor participa la eveniment doar prin trimiterea de coroane sau jerbe de flori. Octavian Goga s-a născut la 1 Aprilie 1881, în satul Rășinari, Sibiu și a fost poet, politician, ministrul internelor, ministrul culturii, prim-ministru al României și vicepreședinte al Academiei Române. Statui sau busturi ale omului de stat se mai găsesc în Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Sighet, Rășinari și Ciucea, iar unități de învățământ ce îi poartă numele se află în București, Cluj Napoca, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Sighișoara și Miercurea Ciuc. Tot în cadrul acestor manifestări, de la ora 13:00, la Ateneul Național din Iași va avea loc vernisajul expoziției „Octavian Goga, 140 de ani de la nașterea poetului nemuriri noastre”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments