Compania de salubritate din Iași – Salubris anunță că începând de luni, 15 martie, pune la dispoziția beneficiarilor un nou serviciu de colectare, transport și eliminare/valorificare a deșeurilor voluminoase. Astfel, ieșenii au posibilitatea de a se debarasa de deseurile nedorite prin intermediul „SUPER SACULUI”. Această metodă pare a fi, după prezentările companiei de salubritate, soluția perfectă pentru proiectele mai mici, cum ar fi: renovări/reamenajări (resturi din construcții, saltele, mobilă, etc), acoperișuri, iarbă, crengi, asfalt sau beton. În SUPER SAC poate fi depozitată o cantitate maximă de până la 2000 kg de deșeuri. Din acest motiv, materialele grele (resturi din construcții, cărămidă, piatră , beton, nisip, asfalt, tencuială, etc.) se vor introduce în sac în așa fel încât să nu se depășească o tremie (3⁄4) din volumul total al sacului. Într-un comunicat de presă remis VIVA FM se menționează faptul că SALUBRIS SA va colecta sacul cu un autovehicul special pe care s-a montat o macara aeriană. Astfel, pentru buna funționare a procesului de colectare, există câteva reguli: SUPER SACUL nu trebuie așezat sub fire SUPER SACUL trebuie să fie la cel puțin doi metri de orice structuri, garduri, copaci, vehicule sau alte obiecte care pot obstrucționa colectarea sau pot fi deteriorate în timpul colectării. Lucrătorul SALUBRIS SA vă va îndruma în ceea ce privește amplasarea SUPER SACULUI. „De asemenea, dorim să vă aducem în atenție că în perioada martie – decembrie 2021, Salubris SA va desfășura o serie de campanii în vederea familiarizării cu acest nou serviciu. Campaniile vor avea loc trimestrial în zilele de 27 martie, 26 iunie, 25 septembrie și 18 decembrie 2021. Un aspect foarte important este faptul că în cadrul campaniilor menționate preluarea deșeurilor va fi gratuită, cetățenii având doar obligația de a depozita deșeurile în locurile agreate de noi după cum urmează: persoanele fizice care locuiesc la bloc vor depozita deșeurile la cel mai apropiat punct de colectare de pe domeniul public, persoanele fizice de la case vor depozita deseurile în fața proprietății iar persoanele juridice la propriul punct de lucru”, anunță reprezentanții Salubris SA.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași SUPER SACUL, noua metodă prin care ieșenii se pot debarasa de deșeurile voluminoase
SUPER SACUL, noua metodă prin care ieșenii se pot debarasa de deșeurile voluminoase
mart. 15, 2021
Articolul anteriorPoiana Stampei, în „scenariul roşu” Covid. Iacobeni, în „scenariul galben”
Articolul următorParcul de transport electric al Sucevei a crescut cu încă 7 autobuze electrice mici