Vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe parcursul zilelor de joi şi vineri, informează Administraţia Naţională de Meteorologie care a emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol la munte, valabilă vineri în 16 judeţe. Judeţele care vor intra sub Cod galben sunt: Alba, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Sălaj, Arad, Cluj, Maramureş, Suceava, Bacău, Covasna, Mureş, Timiş, Bihor, Hunedoara, Neamţ şi Vrancea. Potrivit ANM, în intervalul 12 martie, ora 2:00 – 12 martie, ora 18:00, în Maramureş, precum şi în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali va ninge în general moderat cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă mai consistent. La altitudini în general de peste 1.500 metri vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată. Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o informare de precipitaţii mixte şi polei, valabilă de joi noaptea, de la ora 23:00, până vineri seara, la ora 18:00. În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi şi în centru şi în nord-est. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie. Pe alocuri se va forma polei. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în nordul Crişanei, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50 – 60 km/h, amplificând senzaţia de frig. Joi (11 martie) şi vineri (12 martie) vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă în noaptea de joi spre vineri (11/12 martie) în sud. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 martie) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (13 martie) vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai ales lapoviţă şi ninsoare la munte şi predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorPietrenii și turiștii vor avea la dispoziție pentru închiriere 220 biciclete, de anul viitor
Articolul următorCaravana de depistarea activă a tuberculozei ajunge în județul Neamț