full screen background image

AUDIO. „De dragul tău, femeie!” – Invitată: Monica Terteliu, șef al secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Suceava

În perioada 1-8 martie avem invitate în programele radio VIVA FM femei cărora vrem să le mulțumim pentru contribuția lor în comunitate. Pentru că timpul nu este suficient să vă transmitem recunoștința noastră nominal, vă dorim vouă, tuturor femeilor și mamelor, să vă atingeți potențialul maxim, să fiți mereu fericite și împlinite pe toate planurile!

În cadrul campaniei ”De dragul tău femeie”, Ada a stat de vorbă cu medicul Monica Terteliu, șef al secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava.

Medic în prima linie de la izbucnirea pandemiei de Covid-19, a rămas în frunte și a făcut față bolii de două ori. Și-a susținut colegii și încă o face, deși pentru a fi medic în adevăratul sens al cuvântului, în ziua de astăzi, îți trebuie multă putere și tărie de caracter.
Monica Terteliu a fost primul medic din județul Suceava care s-a vaccinat impotriva Covid-19 și luptă alături de colegii săi împotriva pandemiei.

Până când? Până la capăt, căci asta este menirea cadrelor medicale: să lupte cu și pentru sănătatea pacienților!

Dar, înainte de a fi medic, dr. Monica Terteliu este femeie; o femeie într-un sistem sanitar de cele mai multe ori greu încercat, cu atât mai mult în situații de criză! Este femeie, soție, fiică și un exemplu demn de urmat pe care ascultătorii Viva FM au bucuria să-l descopere în interviul de mai jos!

comments

comments