Cei aproape 100 de protestatari antivaxeri care s-au adunat duminică în Piața Revoluției au venit ”înarmați” cu mesaje menite a atrage atenția asupra încălcării libertăților fundamentale ale omului prin introducerea obligativității vaccinării copiilor împotriva diverselor afecțiuni. Controversata lege a vaccinării, blocată în parlament de mai bine de trei ani, trezește noi nemulțumiri în contextul pandemiei, astfel încât proteste precum cel de duminică ar putea să se repete în perioada următoare. Textul legii, în forma în care a fost depusă inițial de PSD prevedea, cu adevărat, obligativitatea vaccinării copiilor cu vaccinurile din Calendarul național de vaccinare, însă a fost amendat ulterior, astfel încât acum vaccinarea este opțională, iar sancțiunile prevăzute sunt pentru refuzul consilierii și în termeni de ”ar putea”. Protestatarii, ca reprezentanți ai societății civile, au explicat printr-un memoriu adresat prefectului de Botoșani că o lege ce ar obliga oamenii să se vaccineze ar încălca în mod evident Constituția României, care prevede că ”libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.” Delegația care a înaintat memoriul prefectului Dan Nechifor a putut afla că reprezentantul Guvernului în teritoriu este de acord cu necesitatea protejării libertății umane. ”O astfel de lege trebuie gândită foarte bine și cu multă prudență, pentru a nu prejudicia în nici un fel drepturile și libertățile fundamentale ale românilor. Personal sunt de acord cu dumneavoastră, oamenii trebuie să fie singurii care hotărăsc ce acte medicale primesc sau nu.”, le-a spus prefectul protestatarilor, Dan Nechifor preluând memoriul și garantând trimiterea acestuia către forurile de profil din capitală.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO | Prefectul Dan Nechifor este de acord cu protejarea libertății umane
Articolul anteriorAUDIO | Raluca Turcan: Sezonierii trebuie consiliați de inspecția muncii
Articolul următorAUDIO | Raluca Turcan anunță suplimentare de personal pentru recalcularea pensiilor