full screen background image

USR PLUS: Parlamentarii care votează „dublu” să fie sancţionaţi disciplinar prin pierderea a peste 80% din indemnizaţie

USR PLUS a depus proiecte pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a Statutului deputaţilor şi senatorilor, astfel încât parlamentarii care votează „dublu” să fie sancţionaţi disciplinar prin pierderea a peste 80% din indemnizaţie. Potrivit unui comunicat al USR, proiectele au fost depuse „ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii şi deputaţii USR PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021 (…), astfel încât furtul la vot să fie sancţionat”. Deputatul USR PLUS, Oana Ţoiu, a declarat că  „nu e normal ca, în România, un student care copiază să fie exmatriculat, dar un parlamentar care votează fals în numele colegului absent să nu suporte drept consecinţe decât ‘avertisment scris’, aşa cum prevede acum Statutul comun al deputaţilor şi senatorilor şi Regulamentele Camerelor. Noi, grupul USR PLUS, susţinem că parlamentarii ar trebui să fie ţinuţi la un standard mai înalt de respect faţă de lege, pentru că aici e izvorul ei, şi să aibă un cod de conduită demn de mandatul primit, aşa că propunem să fie prevăzute consecinţe directe, de micşorare a indemnizaţiei până la nivelul salariului minim”. Proiectele de modificare a Regulamentelor Camerelor prevăd explicit, pe lângă sancţiunea cu reducerea indemnizaţiei, că „este interzisă utilizarea cardului de vot de către o altă persoană”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments