full screen background image

Daniel Şandru, manager interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi

Florin-Daniel Şandru este managerul interimar al Operei Naţionale Române Iaşi, a anunţat, joi, Ministerul Culturii. „Ca urmare a suspendării contractului de management al doamnei Beatrice Rancea, ministrul Culturii a numit un manager interimar la Opera Naţională Română din Iaşi. Această funcţie va fi ocupată de Florin-Daniel Şandru, fost secretar de stat – coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei prim-ministrului Guvernului României (2016 – 2017) şi fost director al revistei de cultură contemporană Timpul”, se precizează într-un comunicat al ministerului. Potrivit ministrului Culturii, Opera Naţională Română din Iaşi are nevoie de un factor de echilibru în această perioadă „a grelelor încercări pentru instituţie”. „Îmi doresc ca acest interimat să aducă un dialog mai bun între angajaţii Operei, dar şi o mai eficientă administrare a atribuţiilor manageriale. Noul manager interimar are experienţa necesară pentru a gestiona într-un timp destul de scurt provocările sesizate de cele 2 controale efectuate de către corpul de control la această instituţie şi să se asigure că, prin intermediul departamentului artistic, publicul ieşean, şi nu numai, se bucură de producţii culturale la cel mai înalt nivel”, a declarat Gheorghiu. El a suspendat miercuri contractul de management al lui Beatrice Rancea, ca urmare a instituirii de către DIICOT a măsurii controlului judiciar asupra acesteia în dosarul în care este cercetată penal privind nereguli financiare la Opera din Iaşi cu un prejudiciu estimat la 5 milioane.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments