full screen background image

O stradă din Iași va purta numele unui arhitect de marcă al României

În ședința programată vineri, 26 februarie, consilierii locali vor hotărî atribuirea unei artere de circulație din Iași a denumirii de Strada Arhitect Nicolae Porumbescu. Primarul Mihai Chirica a precizat într-o conferință de presă că noua stradă începe din strada Vladimir Buțureanu și se termină la intersecția cu pârâul Vămășoaia. Arhitectul Nicolae Porumbescu s-a născut la București, în 1919. Urmează ca bursier liceul Mihai Viteazul, după care se înscrie la Facultatea de Arhitectură, devenind diplomat în 1958. De-a lungul celor 50 de ani de carieră, Nicolae Porumbescu a elaborat proiectele multor obiective de interes și utilitate publică în Suceava, Botoșani, Iași, București, Baia Mare și Satu Mare. Dintre lucrările sale cele mai relevante pot fi menționate: Facultatea de Arhitectură (1979) și Facultatea de Construcții din Iași (1974), filiala Academiei Române din Iași (1979), sediile politico-administrative din Botoșani, Suceava și Satu Mare (1960, 1969, 1988), Teatrul din Hunedoara (1957), Circul de Stat din București (1960). De asemenea, Nicolae Porumbescu a pus bazele secției de Arhitectură din cadrul Facultății de Construcții din Iași, în 1970.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments