full screen background image

AUDIO | Iașul va avea un centru de tratament al infertilității. Proiectul a primit girul consilierilor județeni

Consiliul Județean Iași vrea să ridice un centru regional pentru tratarea infertilității într-un spațiu din zona centrală a municipiului. Pe o parte din terenul pe care se află Maternitatea „Elena Doamna” va apărea un astfel de centru ce va fi construit prin fonduri europene. Consilierii județeni ieșeni s-au întrunit miercuri, 24 februarie, într-o nouă ședință ordinară. În context, au votat un proiect care presupune ca la Iași să fie înființat un centru de tratament al infertilității. Construirea și dotarea este estimată la valoarea totală de 55.845.391 lei fără TVA. În România mai există doar două unități publice acreditate pentru fertilizarea in vitro, la Cluj — Spitalul Clinic Județean de Urgență și la București — Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sârbu. Cu detalii vine Marius Sorin DANGA, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași: Infertilitatea este o boală care a fost clasificată de Organizația Mondială a Sănătății pe locul 5 în topul dizabilităților la nivel global. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de miercuri, 24 februarie, au fost alte 29 de proiecte care au primit girul aleșilor județului.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments