full screen background image

Primul dosar DNA privind corupția de la Serviciul Permise Suceava, trimis în instanță

Mihail Martin, un ofițer de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) Suceava din cadrul Ministerului de Interne a fost trimis în judecată pentru că l-ar fi informat pe șeful de la Permise Suceava, comisarul șef Radu Ionuț Obreja, că este monitorizat de procurori, potrivit unui comunicat DNA. Potrivit DNA, Martin l-ar fi anunțat pe Obreja că, în dosarul în care acesta din urmă era vizat de procurorii DNA, au fost autorizați 5 investigatori sub acoperire, i se pregătește un flagrant, este monitorizat și are comunicațiile interceptate. În schimbul protecției, polițistul de la DGA ar fi primit de la șeful de la Permise un autoturism de teren. Polițistul de la DGA se află acum în arest la domiciliu, iar fostul șef de la permise Suceava este în arest preventiv. Radu Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise Suceava, este vizat și în alte două dosare penale pentru corupție. El ar fi condus o rețea formată din polițiști și instructori auto care primeau șpagă pentru sală și traseu. Pentru promovarea probei de traseu, tariful era cuprins între 300-1.500 de euro, iar pentru proba scrisă între 3.000-6.000 de euro, susțin procurorii. În noiembrie, în urma perchezițiilor, DNA a ridicat peste un milion de euro, aproape 800.000 de dolari, ceasuri și mașini de lux. Comunicatul DNA: Unul dintre cele trei dosare penale mediatizate prin comunicatul nr. 820 din 27 noiembrie 2020 a fost finalizat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, fiind trimiși în judecată următorii inculpați: MARTIN MIHAIL (în stare de arest la domiciliu), la data faptelor ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de: – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale) – favorizarea făptuitorului, – luare de mită, – acces ilegal la un sistem informatic, OBREJA RADU IONUȚ (arestat preventiv în altă cauză), comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de: – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, – dare de mită. În același dosar, a mai fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială (arestat preventiv în altă cauză) pentru comiterea infracțiunilor de: – complicitate la luare de mită, – complicitate la dare de mită. În celelalte două cauze mediatizate prin comunicatul anterior menționat se desfășoară în continuare acte de urmărire penală după cum urmează: – în dosarul privind fapte de corupție legate de eliberarea de permise de conducere, se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai mulți angajați ai Ministerului afacerilor Interne (MAI), șase aflați în stare de arest preventiv (între care și Obreja Radu Ionuț) și patru sub control judiciar, alături de instructori și intermediari ai școlilor de șoferi – în dosarul privind fapte de corupție legate de înmatriculări auto se desfășoară în continuare acte de urmărire penală față de mai multe persoane între care trei intermediari (doi în arest preventiv și unul sub control judiciar) În dosarul finalizat prin rechizitoriu și trimis în judecată, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: În perioada 2018 – 2020, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională condusă de inculpatul Obreja Radu Ionuț, în care, alături de polițiști și funcționari, ar fi fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Gruparea, structurată pe mai multe paliere, ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani în legătură cu fraudarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor. Promovarea candidaților s-ar fi asigurat contra unor sume de bani percepute atât la examinarea teoretică, cât și la traseu. În acest context, inculpatul Martin Mihail, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era inculpatul Obreja Radu Ionuț. Protecția juridică, asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret: – l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție. – i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție, – l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și despre stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție – i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, apel ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate (constând în restituirea sumei de bani pretinsă cu titlu de mită), ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere. La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, prin intermediul celui de-al treilea inculpat, persoană fizică, de la șeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi…
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments