full screen background image

Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt pe toate magistralele

Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt pe toate magistralele de cale ferată, vineri dimineaţa, circulaţia trenurilor fiind adaptată la condiţiile meteo, pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării. Potrivit unui comunicat al CFR SA, pe raza Regionalei CF Timişoara se intervine cu drezina pantograf în zona staţiei CF Petroşani, din cauza unui deranjament produs la linia de contact de ruperea pantografului trenului IR 1821. Personalul de intervenţii acţionează pentru remediere şi repunerea sub tensiune a sistemului de alimentare cu energie electrică. Astfel, până la remedierea deranjamentului şi repunerea sub tensiune a liniei de contact, trenurile IR 1821 şi R 2706 staţionează temporar în apropierea staţiei. Pe raza Regionalei CF Bucureşti, din cauza unei defecţiuni înregistrate la locomotiva trenului R 9304, pe firul II, între staţiile Zăvestreni – Vadul Lat, circulaţia feroviară se desfăşoară doar pe firul I, până când operatorul naţional va retrage trenul defect de pe firul II. De asemenea, implicaţii în circulaţia trenurilor se vor înregistra şi pe intervalul de staţii Carei – General Avramescu (Regionala CF Cluj), unde trenul R 4082 a anunţat o defecţiune la locomotivă. „Comandamentele locale de iarnă ale CFR SA menţin legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic”, se precizează în comunicat. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA administrează infrastructura feroviară publică.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments