Colegiul Calistrat Hogaș este primul liceu din Piatra-Neamț admis pe lista unităților – pilot în domeniul educației media, în urma selecției realizate de Inspectoratul Școlar Județean. Apelul la înscriere a fost lansat de organizația nonguvernamentală Centrul pentru Jurnalism Independent, care a dezvoltat un program în parteneriat cu Ministerul Educației, în vederea implementării și a testării unor competențe noi, a unor conținuturi și metode de învățare inovative care au la bază literația media. Ca urmare a admiterii, Colegiul Calistrat Hogaș va fi implicat, alături de colegii și de licee de prestigiu din țară, într-un program amplu, complex și inovator, cu durata de 3 ani. În prima fază a programului, cadrele didactice vor beneficia, timp de 4 săptămâni, de activități de formare în domeniul educației media. Ulterior, profesorii vor integra aceste noi concepte în procesul de învățare, etapă ce se va desfășura cu monitorizare și evaluare directă de către Centrul pentru Jurnalism Independent.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Neamț Colegiul Calistrat Hogaș, primul liceu din Piatra-Neamț admis pe lista unităților – pilot în domeniul educației media
Colegiul Calistrat Hogaș, primul liceu din Piatra-Neamț admis pe lista unităților – pilot în domeniul educației media
feb. 09, 2021
TAGadmis Calistrat colegiul domeniul educației Hogaș liceu lista media piatraneamţ pilot primul unităţilor
Articolul anteriorCoeficientul infectărilor în ultimele 14 zile, în România
Articolul următorDirector general nou la Nova Apaserv