full screen background image

În Suceava, înmatriculările auto solicitate de persoane juridice se vor desfășura, fără programare, şi în zilele de sâmbătă și duminică

Având în vedere obiectivele asumate atât la nivelul Instituției Prefectului – județul Suceava, cât și la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, de îmbunătățire a calității serviciilor furnizate populației și implicit de reducere a intervalelor de timp aferente programărilor pentru toate tipurile de operațiuni desfășurate de Compartimentul Inregistrare și Evidență Vehicule Rutiere (CIEVR), în urma analizelor efectuate, a fost identificată soluția modificării temporare a programului de lucru la nivelul CIEVR în sensul deschiderii a câte două ghișee în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.30-16.30, care să desfășoare toate tipurile de operațiuni, fără programare, după principiul “primul venit, primul servit”. Întrucât analizele efectuate au relevat faptul că cele mai afectate de intervalele considerabile la care se fac programările pentru înmatriculare definitivă sunt operatorii economici, în special cei care au ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri și persoane, serviciile prestate în zilele de sâmbătă și duminică de către lucrătorii SPCRPCÎV Suceava se vor adresa, cel puțin în perioada imediat următoare, exclusiv persoanelor juridice. Funcție de dinamica soluționării dosarelor, ulterior se va analiza și posibilitatea ca la aceste ghișee să se poată adresa și persoanele fizice. Eliberarea documentelor (certificate de înmatriculare, autorizații de circulație provizorii), precum și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau de circulație provizorie se va desfășura ca și până acum, de luni până vineri, în timpul programului normal de lucru cu publicul.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments