full screen background image

USAMV Iași preferă sistemul hibrid în semestrul II

Consiliul de Administrație al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași a hotărât că în semestrul al II-lea, al anului universitar 2020-2021, care va începe pe 15 februarie, pentru toate formele de învăţământ, activitatea didactică se va desfăşura în sistem hibrid, atât online cât şifaţă în faţă (onsite), conform menţiunilor de mai jos. Licenţă, învăţământ cu frecvenţă (ZI) La Facultăţile de Agricultură, Horticultură şi Zootehnie, în săptămânile 1 – 7, studenții anilor I şi IV, precum și studenții anului III de la Facultatea de Horticultură, vor efectua toate activităţile didactice faţă în faţă, iar studenţii anilor II şi III, mai puțin III Horticultură, vor efectua toate activităţile didactice online. În săptămânile 8-14 din semestrul al II-lea, vor efectua activităţi didactice faţă în faţă studenții anilor II şi III, exceptând anul III Horticultură, iar studenţii din anii I vor efectua toate activităţile didactice online. Studenţii anilor terminali vor efectua toate cele 10 săptămâni de activitate ale semestrului al doilea faţă în faţă. La Facultatea de Medicină Veterinară, în primele şapte săptămâni din semestrul al II-lea, studenții din anii I – V, subgrupele A, vor efectua toate activităţile didactice faţă în faţă, iar studenţii din subgrupele B, vor efectua toate activităţile didactice online. În ultimele şapte săptămâni ale semestrului (8-14), subgrupele B, din anii I – V de studii, vor efectua toate activităţile didactice faţă în faţă, iar studenţii din subgrupele A, vor efectua toate activităţile didactice online. Studenţii anului VI vor efectua toate activitățile didactice din cele 10 săptămâni de activitate ale semestrului al doilea în sistem faţă în faţă. Licenţă, învăţământ la distanță Toate activităţile didactice se vor realiza în sistem online. Masterat Toate activităţile didactice se vor desfăşura online, cu excepţia unor lucrări practice care, pe baza unei programări aprobate de conducerile facultăţilor, se vor desfăşurafaţă în faţă. Doctorat Doctoranzii din anul I vor desfăşuraactivităţile didactice doar online. Doctoranzii din anii II şi III, vor desfăşuraactivităţi de cercetare, conform planului individual de pregătire. Cazarea în căminele USAMV Iași – 12-14 februarie – pentru studenţii care au activitate didactică onsite în săptămânile 1 – 7. – 2-4 aprilie – pentru studenţii care au activitate didactică onsite în săptămânile 8-14.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments