O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a executat, joi, un zbor pentru aducerea, din Statul Qatar, a aproximativ cinci tone de materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare, transmite MApN. Potrivit ministerului, materialele sanitare constau în 500 de mii seringi de 1 ml şi 450 de mii seringi de 3 ml, notează Agerpres. Zborul a fost efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19. MApN arată că distribuirea echipamentelor către centrele de vaccinare va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorMunicipiul Iași revine în scenariul verde, dar patru comune rămân în zona roșie
Articolul următorFOTO | Expoziția permanentă Botoșani – Ipotești, secolul XIX