Salvamontiştii din Neamţ au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi salvarea a 2 persoane accidentate grav pe pârtia de sanie din Durău. Un adult şi un copil au încercat să coboare împreună cu sania, nu au mai reuşit să o controleze, răsturnându-se şi accidentându-se grav în cădere. Adultul a suferit un traumatism al piciorului, iar copilul un traumatism cranio-cerebral deschis. După acordarea primului ajutor medical, salvamontiştii au transportat cele 2 persoane accidentate la ambulanțe. Salvamont vă recomandă să nu folosiţi mijloace improvizate de alunecare pe zăpadă, evitaţi să coborâţi pante foarte înclinate sau porţiuni neamenajate și evitaţi să coborâţi mai multe persoane pe sanie întrucât acestea, din cauza greutăţii, pot prinde viteze mari şi pot fi necontrolate.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anterior149 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 17.636
Articolul următorAUDIO | În ce condiții se redeschid școlile în județul Botoșani